CE-AI FĂCUT, BĂ, CU VISELE TALE?

Mai ştii când aveam vreo 16 ani şi-mi spuneai că ţi-e frică de ce urmează? Că este destul de greu să continui şi că, oricum, ai tăi nu te susţin? Şi mie îmi era, ce-i drept. De fapt, cui nu i-a fost? Era o decizie importantă şi dacă o sfecleai, ţi-ar fi sărit toţi în cap.

Mai ştii când te-ai angajat şi erai fericit că nu mai stăteai cu mâna întinsă? Îţi lăsai toţi banii prin restaurante şi cafenele. Bine, adevărul e că amintirile au cam meritat salarii peste salarii. Auzi, dar când ţi-au crescut leafa? Mai ştii că erai trist că ai făcut degeaba artele şi că acu eşti contabil? Ce mai contează asta, atunci când ai cu ce sa-ţi plăteşti chiria şi să-ţi cumperi şi-o haină bună, ca tot omu’ cu pretenţii. 😉

A fost frumos, bă nene!

Până ieri, când mi-ai zis că nu mai poţi. Costumul îţi vine să-l tai, abrevierile corporatiste ţi-au franjurat mintea, banii oricum nu-ţi ajung că acum nu mai merge Zara, e pe Hugo Boss treaba. Şi eu care credeam că eşti fericit…

Cum adică nu ştii ce să faci? Pleci! Aşa, şi? Ce se poate întâmpla? Da, da, îţi fură boii de la bicicletă! Nu vrei tu să te apuci de sculptură? Hai mă, că merge treaba dacă vrei! Pe bune, nu-i greu. Adică e greu, dar merită!

Mai ştii când aveam vreo 16 ani şi-mi spuneai că ţi-e frică de ce urmează?

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s